La intersecția dintre practică medicală, educație și creare de conținut cu Alexandra Mircea

Cum arată intersecția dintre practica medicală și creare de conținut, atunci când misiunea devine mai mult despre educație? Cum poate un medic să se dezvolte atât ca antreprenor, cât și ca prezență în online cu peste 1 milion de urmăritori, în timp ce conduce o echipă de zeci de persoane? Vorbim astăzi cu Alexandra Mircea, unul dintre medicii stomatologi care au ales să-și dedice profesia nu doar practicii din cabinet, ci și educației pe rețelele de socializare.

Cum muncim și care ne sunt, de fapt, nevoile la locul de muncă cu Andra Pintican

Cum arată piața muncii și care sunt credințele pe care e nevoie să le schimbăm despre definiția productivității, dar și despre nevoile angajaților? Unde se găsește, de fapt, echilibrul între viață și muncă și ce ne face atât de des să trăim în afara lui? Vorbim în acest MA Talk cu Andra Pintican, fondator al proiectelor Școala de HR, Centrul de Carieră și Antreprenoriat la Feminin despre cum și de ce muncim, dar mai ales cum o facem cu sens și cu împlinire pentru noi.

De la învățare autonomă la motivația de a genera schimbări organizaționale cu Adrian Dinu

Cum arată învățarea pentru un om pasionat de subiect încă de când se știe și ce fel de traiectorii profesionale îi poate aduce asta? Ce se întâmplă când învățarea devine parte din ADN-ul nostru și de ce vrem să ducem această pasiune în motivația pentru schimbări ale sistemelor din jur? Ce fel de piedici putem întâlni în încercarea de a schimba sisteme și ce ne menține motivați? Vorbim despre toate acestea în MA Talkul de astăzi cu Adrian Dinu, consultant în instrumentele Human Synergistics și psihoterapeut eriksonian în formare.

Cum dezvățăm credințe vechi despre succes pentru a ne găsi adevărata vocație cu Ioana Romanescu

Ce face un bun profesionist să fie un bun profesionist?Ne poate împlini mai mult o carieră într-o organizație mare sau una de antreprenor? Cum arată viața profesională când aceasta face saltul de la corporație la creator de deserturi? Ce bucurii poate aduce o carieră de pastry chef, dar și cu ce obstacole te poți întâlni dacă alegi acest drum? Aflăm de la Ioana Romanescu, creatorul brandului Cupcake Philosophy, ce stă în spatele pasiunii pentru creația de deserturi. Care a fost relația cu hrana pe care a învățat-o în familie, ce parcurs profesional a ales inițial, dar și ce a determinat-o să schimbe traseul și ce noi aventuri a găsit pe cel nou.

O viață în slujba educației. Portretul de educator cu Mirela Ștețco

“Am descoperit că nu e despre mine, nu e spectacolul meu. Și nu e nici despre o materie, ci despre ceea ce poate face real elevul cu ceea ce învață împreună cu mine. Că școala nu este în afara vieții reale, ci este chiar viața.”Care sunt responsabilitățile unui profesor față de materia pe care o predă dar, mai ales, care sunt responsabilitățile față de copiii pe care îi educă?Cum arată povestea unui om care și-a pus toată viața în slujba educației și a muncit constant cu sistemul și cu sine însăși pentru a deveni un om mai bun și un profesor mai valoros pentru cei mici?Vorbim în materialul de astăzi cu Mirela Ștețco, profesor de limba română la bază, care apoi a ales să se alăture proiectului Teach for Romania pentru a își îndeplini rolul așa cum l-a descoperit pe parcursul călătoriei ei.

Cum îți găsești calea la intersecția dintre o multitudine de pasiuni cu Andreea Lupescu

De foarte multe ori, traiectoria noastra în viață e ceva ce hotaram, constient sau inconștient, încă din adolescență sau chiar mai devreme, iar după acel moment începem sa reflectăm mai degrabă la CUM si mai puțin la CE vom face. Ce faci, însă, atunci când fie nu îți e clar atât de devreme ce vrei să fii sau faci, fie simți că drumul tău e pe o altă direcție decât cea care ți-a fost sugerată de părinți sau profesori încă de mic? Ce faci atunci când drumul tău e la intersecția mai multor interese, pasiuni, valori sau motivatii?Astăzi ne lăsăm inspirați de lecțiile de viață pe care și le-a luat Andreea Lupescu, pe care oamenii o cunosc drept Andreea Verde, datorită culorii părului, semnătură a ei încă din adolescență. Învățăm de la un om care a reușit sa îmbine teatrul, cu scrisul, cu muzica, cu predatul și cu comunicarea in Social Media și care și-a găsit elementul la intersecția acestora.

Mindset de milionar - cum ajungi de la un salariu de angajat în corporație la a fi milionar în euro

Poți să ajungi de la un venit de 800 euro pe lună la statutul de milionar? Care sunt calitățile pe care e nevoie să le cultivi la tine pentru a obține asta?În continuarea episodului de podcast cu aceeași temă, discutăm în MA Talkul de astăzi despre învățăminte, câștiguri, dar și pierderi cu Alex Hudițan, un om de la care credem că putem învăța cum arată viața după multiple transformări.

Doi ani în jurul lumii pentru a înțelege educația și cum învață oamenii, de fapt

După ce a fondat și construit timp de 10 ani prima Universitate Alternativă din România, Traian Brumă s-a autoprovocat să plece într-o călătorie în jurul lumii pentru a înțelege mai în profunzime cum funcționează educația și cum învață, de fapt, oamenii. Deși decizia a fost spontană, doi ani și 19 țări mai târziu, Traian s-a întors și ne povestește în acest MA Talk cum i-a venit ideea, cum a gestionat financiar călătoria și, mai ales, care au fost ideile și principiile pe care le-a descoperit și cum experiența asta l-a schimbat pe plan personal.

Util
  • Cum mă înregistrez și cum plătesc

  • Politica de confidențialitate

  • Politica de utilizare Cookies

  • Termeni și condiții

  • Disclaimer

Premium
  • BRAIN FOOD ©

  • BOOK ESPRESSO ©

  • COUCH TALKS ©

  • M.A. TALKS ©

  • M.A. LIVE ©

  • MIND SNACKS ©